Scrisul pe pereți sau arta rupestră

M-am răzgândit. Nu-i mai scriu scrisoare lui Moș Craciun. Din mai multe motive, unul din ele fiind că  a nins afara atât de tare și nu se mai circulă și ăsta oricum zboară cu sania, deci e complicat în toate cazurile și variantele. Apoi hai să zic că îi scriu, risc să se enerveze și să se întoarcă înapoi.

Și așa că mai bine păstrez pasta din pix ca să scriu pe cei mulți pereți din casă. Exersez oușoare, dar de fapt pentru cunoscători astea sunt găuri negre de atras energia. Energia cui încearcă să le șteargă.

Scrisul pe pereți e o artă. Presupune calm, răbdare și îndemânare, printre altele.  Trebuie să fii calm și să nu te enervezi că nu ajungi prea sus sau că nu ai loc de nu știu ce dulap, deși tu știi prea bine că oușorul pe care îl ai în cap are nevoie de o anumită poziție pe perete și nu se face oricum așa. Răbdare, pentru că deși inspirația îți vine greu și nu la orice oră, trebuie să aștepți un moment prielnic, cum ar fi când adulții ignoranți în ale artei rupestre nu te mai supraveghează atât de drastic. Și presupune mai ales îndemânare, tre` să tragi oușorul în cea mai mare viteză  și cât mai apăsat (adică să se șteargă foarte greu) și să te și refugiezi în buncăr (buncărul este esențial, el se cheamă în limba adultă dulap sau șifonier).

Urmează să exemplific cu niște poze. Când oi avea din nou aparat. Până atunci exersez.

Dă doamne să țină ușa de la buncăr și să-i facă față tancului (aka mama)!

 

Moș(ii) Crăciun

Mda.

A venit Moșul. Și din fericire a și plecat. Spun din fericire, pentru că am plâns de a sărit cămașa după mine (cămașa în cazul meu a fost un body de fapt).

După postarea anterioară am hotărât că nu pot face timpul să treacă mai repede decât dacă dorm puțin. Ceea ce am și făcut. M-am trezit la ora stabilită. Și m-am pus pe așteptat. Uite așa am stat:

S-a aflat repede că vine la mine Moșul, așa că s-au adunat bunii, strabunii, unchiul cu mătușa și doi verișori, Tania și Mircea. Văzând atâta amar de lume, am început să fac instrucție cu ei și să le arăt scheme și figuri demne de un șef de clan ce sunt.

Cum mă distram eu bine tare de tot pe seama lor, aud în ușă cioc-cioc. Știam de la capra cu trei iezi că nu e bine să te grăbești să deschizi ușa, așa că nu am schițat niciun gest. Ba din contră, am căutat cu ochii un loc strategic de apărare în caz că o să am nevoie. În fond și la urma urmei de unde să știu eu cine e Moșul ăsta cu adevărat??Și câtă dreptate am avut! Că odată s-a deschis ușa și a intrat Moșul pe ușă și spaima în mine!

Am fugit să rup pământul fix la mama, și am târât-o după brad. Moșul asta avea și un sac în spate și hăhăia acolo în pragul ușii și mă tot chema la el.

A încercat și să mă atragă cu niște jucării. Da eu nu și nu, în ruptul capului nu am vrut să mă apropii de el, doar când l-a scos pe Thomas, m-am dus spre el, cu mama după mine și l-am înhățat repede, după care am fugit înapoi. Toate astea în timp ce lacrimi îmi șiroiau pe obraji. Păi da, am plâns, da nu cum ziceau ăstia, că plâng ca un căcăcios ce sunt ( așa plânge mama când se uită la Jumong, serialul ei preferat, cu coreeni, nu eu!), eu plângeam de ciudă: de ce ăsta avea un sac de jucării?Și de unde? Și de ce îmi dădea numai câte una?Și de ce erau la el în mână când este regulă că pe jucăriile mele nu pun mâna necunoscuți??

După ce a plecat și doar îmi ștersesem lacrimile și îmi adunam jucăriile, aud la ușa cioc-cioc! Ce naiba, frate? Ușa se deschide și intră alt Moș! Cred că ăsta greșise adresa, dar nu mai conta, m-am pus iar pe plâns, iar am fugit, iar m-am pitit.

În cele din urmă, după ce a scos și ăsta tot ce avea în sac, a avut pretenția să mai facem și o poză (am avut grijă să păstrez o oarecare distanță totuși, că nu mă puteam opri din plâns):

Până la urmă mi-am luat inima în dinți, am apucat de jos un pistol si bang bang! În timp ce fugea pe ușă schiopătând, i-am strigat să le zică celorlalți să stea departe de mine că nu știu de ce sunt în stare dacă mai văd vreunul în seara asta! Am suflat în teavă ușurat și fericit și m-am apucat de treaba. Am adunat toate jucăriile și le-am pus sub brad:

Mă duc acum să dorm că s-a făcut târziu, dar mâine o să analizez din nou ceea ce s-a întâmplat și o să îi scriu o scrisoare Moșului. Totuși mi l-a adus pe Thomas, sper că nu l-am rănit grav, văd eu mâine ce și cum îi scriu.

Hot news

Am primit un telefon acum o jumatate de oră: vine Moș Crăciun. M-a sunat personal, a zis ca dacă anul trecut nu a putut sa intre în casă, anul ăsta mă anunță și își face programare. Nu de alta, dar i-a plăcut vinul meu, pe care dacă vă aduceți aminte, și l-a luat singur din beci.

Nu mi-a zis dacă îmi aduce jucării sau nu, eu i-am zis totuși că aș vrea un Thomas macar. Totuși, ca măsuri de precauție, în caz că vine să îmi facă morală și chestii din astea, m-am deghizat, sunt Michi (Maus):

Cu ocazia asta scap de zis poezii si alte cele, că doar șoarecii nu vorbesc. Adică nu vorbesc cu oamenii mari, că eu de exemplu vorbesc mereu cu ei.

Moșul a zis că vine pe la ora 19. Mai am trei ore. Ce aș putea face în astea trei ore? Să scriu ceva pe un perete?Să fac un dans cu tăvăleli? Să împrăștii niște jucării peste tot? Hm! Nu pot să mă hotărăsc.

Ba cred că am să mă uit la Thomas, în caz că nu mi-l aduce Moșul să nu sufăr foarte mult…

După asta am să fac niște yoga, să nu arăt naibii stresat și încordat!

Vă pup și revin cu detalii.

Nebunie mare…

Ce e fraților nebunia asta?

Toata lumea vorbește numai de moși, Nicolai, Craciuni, moși, moși peste tot! Eu am moși deja, pe mămăița și tătăița, adică mai vin și alți moși??

Am citit ce am scris anul trecut pe vremea asta și nu pricep mai nimic. De Moș Nicolae m-am îmbătat la biserică, după care am mai tras un chef  și acasă și de Moș Crăciun am dormit și a doua zi m-am trezit și cică trecuse. Deci, care-i faza??Că nu am timp acum de rezolvat mistere!

Și dacă vine Moș Nicolae, de ce mi-a luat mama jucării??Că din greșeală am răsturnat azi o sacoșă din care au început să cadă diverse și asta (mama) mi-a jumulit-o din mână și cică NU! Că pe asta ți-o aduce Moș Nicolae? Pai, femeie, dacă mi-o aduce el, de ce e aici deja?Doamne! Fă-mă să pricep ca să înțeleg! Nu mai zic că are inghesuite în dulap o căciulă roșie, o bluză roșu cu alb, o barbă și o mască de față!Păi eu știu de la televizor că așa se îmbracă Moș Crăciun, că doar nu sunt prostănac să nu știu!

Și faza zilei în fiecare zi e cum dă tata probe pentru ca să poarte costumul ăla (nu, nu s-a îmbrăcat cu el, zic din ce aud). Mama zice că trebuie să învețe să se poarte ca Moș Crăciun și să fie în stare să poarte un dialog exemplar cu mine, ca de la copil la Moș, nu așa, aiurea în tramvai, să îmi dea jucăriile și să o șteargă!

Helăăăău!

Asta e nebunie curată. Vedem noi ce urmează. Pot să spun numai că indiferent ce urmează, eu din câte îmi dau seama, mă aleg cu jucării. Mama, în marea ei înțelepciune, a decretat asa: de Moș Nicolae dulciuri și de Moș Crăciun jucării și nu altfel, adică nu haine. După aia, tot ea, s-a folosit de dreptul de veto și a zis că nu am voie dulciuri anul ăsta, deci se preschimbă în jucării. Tata, nu a zis nimic nici înainte să se dea legea, nici după. Probabil că nici el nu pricepe nimic.

Aștept să văd.

Ah și era să uit:

Cine își poate imagina cum cânta mama ca Bruce, ZILNIC, de la un timp incoace?Vă spun eu, nimeni!