O zi de vineri

Nu trece zi fara sa mai fac si eu ceva. Altceva de fapt.

De exemplu vineri m-am ocupat de gospodarie. M-am mai ocupat si altadata, dar atunci am zis sa si socializez putin, cu animalele de exemplu. Si cum calul nu era acasa, vaca era la camp, pasarile nu voiau sa stea locului, am ales o vitea. M-am gandit ca as fi invitat-o in oras, sa mancam ceva, dar cum nu mancam acelasi lucru si nici in oras nu stam, am zis sa ii pregatesc eu ei un pranz si sa ii fac o surpriza. Ea fiind vegetariana convinsa, am mers imediat pe sant si am adunat un manunchi de iarba. L-am carat cu camioneta mea personala, care merge pe baza de tras si impins si nu pe benzina (pentru ca si eu sunt ecologist convins, cum e si ea vegetariana), m-am urcat in ieslea alaturata, care era libera si iaca atmosfera de restaurant a fost gata!

Ne-am imprietenit, adica din prima clipa ne-am spus pe numele mic: eu i-am zis Giogiana si ea mi-a zis Mu, ceea ce mi-a amintit de cum imi spuneam eu numele cand eram mic.  A fost foarte amuzant, ne-am distrat si am discutat ca doi buni prieteni, despre calitatea vietii la tara, despre vreme si despre familiile noastre, mai exact despre cum sunt tratati copiii singuri la parinti, si eu si ea fiind in aceeasi situatie.

Dupa ce am terminat discutia cu ea, am plecat la camp si am gasit si eu ceva iarba pentru mine. 

Nu, nu este marijuana sau cannabis, desi asa pare. Este doar canepa, am adunat si eu pentru ziua in care am sa ma apuc sa imi fac un ierbar. Ce sa zic si eu acum!

Mai departe, in cursul zilei de vineri, zi lunga pentru ca e zi de post de altfel, am mers si la gradinita. Nu am apucat sa ma duc dimineata, asa ca am mers dupa-amiaza, cand nu mai erau copii si am putut sa ma bucur singur de toate cele ce se aflau in curtea gradinitei.

La sfarsitul zilei nu am tras nicio concluzie. Doar m-am culcat.