Acasa…

Cand am ajuns acasa a fost tare ciudat…Nu ma puteam obisnui cu gandul ca nu mai am controlul asupra a ceea ce vreau sa fac.Plus oboseala, plus grija.Si cu toate astea, indiferent cat de greu a fost, nu am sa uit niciodata primul zambet sau sentimentul pe care il aveam cand Mircea al meu adomea lenes asa la mine in brate.A fost razboi total cu toata lumea, in principiu buni si strabuni ca sa ma lase in pace cu ideile alea de o mie de ani vechime legate de cum se creste un copil. Asa ca bebe Mircea a fost un smecheras din prima clipa in care a ajuns acasa. Nu a mai stat infasat o secunda si cred ca vreo 3 saptamani de zile nici nu a stiut sa planga, pentru ca nu m-am dezlipit de el o clipa.Bine, a mai tras el cate un urlet, da` din ala de figurant ce este, pentru cate un moft ceva…

Ziua de 16.06.2009

Incerc sa  povestesc cum am nascut…
Pe 15 iunie am plecat la maternitate, asa cum aveam programare, se implineau exact 40 de saptamani si stabilisem cu doctorita sa fac cezariana. Nu prea am fost eu convinsa de doctorita cum e mai bine sa nasc, adica ea a zis ca facem cum vreau eu si m-a lasat sa aleg. Eu m-am gandit ca am avut tratament cu Clotrimazol si ca nu am facut nici o cultura de col sau ce analize mai trebuiau in cazul unei nasteri normale, plus ca eram obsedata ca bebe ar putea avea circulara de cordon si imi era frica sa nu se sufoce .Eu am fost foarte multumita de doctorita mea pana pe finalul sarcinii, mai ales ca atunci cand am pierdut o sarcina anul trecut numai datorita ei si modului in care a stiut sa vorbeasca atunci cu mine am simtit ca nu imi pierd mintile…dar acum, chiar la final a fost mai distrasa asa, a fost si in concediu doua saptamani si parca nu ii mai era aminte…Luni dimineata am plecat putin speriata, ca oricare cred…si cu o zi inainte tatal meu a sunat un doctor de acolo, si i-a spus sa vina sa stea de vorba cu mine, sa vada cum ma simt, ce fac, pentru ca in momente din astea conteaza sa ai asa pe cineva sa te incurajeze…
Dupa consultatie a zis ca ma opreste la spital si imi face si o stimulare si dupa aia mai vedem cum decurg lucrurile.Din asta eu am inteles ca bebe nu era chiar pregatit sa iasa si sincer nu prea mi-a convenit. Simteam eu ca nu o sa nasc prin cezariana:))Si cand sa ies din cabinet am intrebat de doctorul pe care l-a sunat tata. Nu stiu ce a inteles ea dar in 5 secunde s-a schimbat radical, a spus ca bine, pot sa nasc cu doctorul ala ca ea nu e superviserul nimanui…Am simtit ca pica cerul pe mine…Eu i-am explicat ca a inteles gresit si ca daca vroiam sa fiu pacienta acelui doctor nu as mai fi venit la ea din start.Nu mai vroia sa asculte nimic, efectiv m-a dat afara din cabinet, desi politicos. Am crezut ca imi pierd mintile. La 40 de saptamani sa ramai fara doctor…Poate am gresit si eu ca l-am mentionat pe doctorul ala dar totusi carei femei ii faci asa ceva??Efectiv am ramas blocata si nu stiam incotro sa o iau.Doctorul respectiv a sunat-o si a incercat sa ii explice si apoi mi-a spus ca a facut un scandal monstru pe acolo si apoi alti doctori care o cunosteau mi-au spus ca ea e in conflict mai cu toata lumea…Mie una mi s-a parut un om deosebit si un doctor deosebit si parca nu imi venea sa cred ca m-am inselat atat. Acum pe viitor am zis ca daca ma nemultumeste cel mai mic lucru la cineva nu mai tolerez nimic cand este vorba de viata si de sanatatatea mea pentru ca eu ma tot invinovatesc de multe.
Pentru ca tati este din Ialomita am zis ca asta e, mergem la Slobozia la urgente cand ma iau contractiile si nasc si gata, ca doar nenascuta nu raman. Am sunat-o pe matusa lui, infirmiera la spital si i-am zis tot si ea a zis ca totusi sa merg la spital chiar atunci si sa ma vada doctorita de garda de la ginecologie…
Dupa ce ca eram trezita de la 5 dimineata, am facut un drum de doua ore cu masina exact la ora aia cand caldurile sunt cele mai mari…am mai si plans…eram intr-o stare groaznica…dar la spital m-am linistit asa brusc si ma gandeam ca daca ma supar sufera bebe si oricum nu mai puteam eu sa fac nimic.Doctorita care m-a vazut mi s-a parut calda si foarte calma, avea pana in 30 de ani…
Mi-a spus ca pot sa nasc perfect natural si daca raman la spital pana la ora 24 bebe se naste. Asa cu o frica groaznica am acceptat.M-am internat la ora 17.10. A inceput sa imi provoace nasterea…La inceput, o pastila…aveam mici dureri de burta dar nu asa sa ma sperii.Cand a venit sa ma controleze i-am zis, am dureri dar cred ca ma astept la dureri mult prea mari pentru ca astea sunt o nimica toata. A ras si mi-a zis ca si cand m-or lua…Alta pastile…Durerile putin mai mari dar tot asa, nimic fata de cum ma asteptam. Am vorbit intr-una la telefon, am facut glume cu asistentele, mi-am revenit dupa ziua groaznica…imi imaginam ca o sa fie asa usor…Au inceput sa se inteteasca durerile, mi-au mai facut si un calciu, dar tot mi se parea suportabil desi cam incepusem sa ma vaiet. Matusa sotului meu era cu mine si mi-a spus ca pleaca acasa si vine mai tarziu, deja era 23 si era clar ca nu o sa nasc la ora 24…In cateva ore s-au intetit durerile si am ajuns si eu la dilatatie 2. Deja incepusem sa realizez cam ce dureri o sa am si cata dreptate a avut doctorita…Doctorita care mi-a vorbit extrordinar de frumos si care tot timpul venea sa vada cum ma simt…
La un moment dat am intrebat de epidurala daca se poate face si mi s-a spus da, s-ar putea face dar nu avem anestezist pe sectie:))Asa ca m-am linistit ca mi-a iesit si asta din grija. Oricum ma gandeam ca o sa suport si gata, nu mi se parea asa rau…Pana la 5 dimineata abia am ajuns la dilatatie 5. Si mi-au bagat o perfuzie…si abia atunci am aflat si eu ce inseamna dureri:)Acum imi vine sa rad cand ma gandesc cate porcarii am urlat si cate tampenii am zis!Matusa sotului era langa mine si cred ca i-am rupt mainile cat am strans-o la fiecare contractie!Si intrebam mereu cat e ceasul ca eu credeam ca au trec ore intre contractii si de fapt erau numai cate trei minute.Acum intr-adevar stiu ce inseamna fix sa te tavalesti in chinuri:))
La ora 7 dimineata mi-au facut doua injectii, cu atropina parca, nu mai stiu ca deja eu nu mai realizam ce mi se intampla si asta a grabit totul asa ca la ora 7.40 am reusit sa nasc!Intra-adevar e o senzatie extraordinara sa participi la momentul acela…L-am vazut mic mic si ghemuit, era cu spatele…Am auzit scancetul dar nu mi l-au pus in brate si mai tarziu am flat ca era putin cianotic( nu se oxigena bine) si l-au dus repede la neonatologie sa il oxigeneze…A avut 3700 si 54 de cm, a fost destul de mare pentru cat de mica sunt eu si de aia m-am chinuit atat de mult, plus ca nu am avut nici epidurala.
M-am simtit vinovata ca lucrurile s-au intamplat asa pentru ca ma gandesc ca trebuia sa fiu mai hotarata si sa stiu sa aleg mai bine.Totusi ma gandesc ca exista un Dumnezeu si asa a fost poate mai bine, pentru ca bebe Mircea, desi a luat nota 7 la nastere, pana am plecat din maternitate a ajuns cel mai sanatos bebe din tot salonul.Cand am iesit din spital avea 3660 adica a luat repede la loc.

In cele 5 zile cat am stat la maternitate am disperat toate asistentele, le chemam in salon pentru orice mi se parea in neregula.Nu stiu daca am dormit mai mult de 3 ore pe noapte si alea intrerupte. Noroc ca Mircea era tare cumintel, nu a plans o secunda, pentru ca la primul scancet eram langa el.

Un fel de introducere…

Ma numesc Mircea Sebastian si am doua luni si 5 zile…

Pentru inceput o sa o las pe mami sa povesteasca ea cum am venit pe lume si ceva de pe la inceputuri, pentru ca sunt detalii pe care eu nu le cunosc atat de bine. Cat scrie ea, eu ma duc in patut sa ascult un cantec de leagan si sa ma odihnesc…Oricum sunt cam obosit pentru ca astazi mi-am descoperit pumnul stang si imi place sa il tin in sus si sa ma uit la el. Nu inteleg totusi de ce nu pot sa ajung la el, ca ma enervez si ridic si picioarele si mai si tip…