A nins iar…
De data asta chiar că zăpada este cât casa.
Am fost duminică la un chef, unde m-am jucat cu niște fetițe foarte frumoase și cu vărul meu Ștefan. Mi-a plăcut, am mâncat friptură de pui și a fost bună.
La un moment dat am adormit, ca nu mai puteam de atâta râs și gâdilat ce mi-au tras.
Acum, pentru că afară e prea frig stau în casă și mă joc.
Nu mai știu ce să mai fac. Poate are cineva idei și îmi spune și mie, că m-am cam plictisit…
Griș și pufuleți – întrebuințări
În ultimele zile nu am avut timp să scriu pentru că am fost la plimbare în fiecare zi și pe mine plimbările mă fac somnoros.
E ger de nu se poate, dar mie imi place. Sunt o groază de copii cu săniile pe stradă și abia aștept la anul să am și eu sania mea.
În casă mă plictisesc rău. Și din plictiseală mi-am schimbat și coafura. Mi-am făcut una cu griș.
E super ușor de făcut: se ia griș cu lapte din castron și se dă prin păr. Nu trebuie să fie neapărat foarte consistent, el se întărește oricum. Restul de griș rămas se poate întinde pe față, pe urechi, pe haine, pentru a se asorta cu coafura.
Acum mă duc să mă oddihnesc, pentru că mâine am o groază de treabă: trebuie să pregătesc niște cărți pentru bibliotecă și niște hăinuțe pentru un bebic mai micuț decât mine, vreau să îi fac cadou. Mă duc și la un fel de chef și la plimbare după aia. Vreau să scriu despre Vlăduț, alt coleg de-al meu..
Și uite așa, mă și mir că mai am timp să respir!
A, și să nu uit: azi am mâncat niște pufuleți. Buni tare. Dar ce voiam să spun este că dacă din griș cu lapte iese o super coafură, din pufuleți inmuiați ies niste super chestii lipicioase pe mâini. Un fel de tatuaje temporare.
Hai, pupici!
O veste
Spuneam zilele trecute că am o surpriză pentru cititori…Până azi nu eram sigur, dar azi sunt, așa că vă dau de veste.
O să public jurnalul meu. La vară, după ce fac un an. Așa că de acum mă apuc de scris, pe lângă ce citiți voi aici, ca să fie gata. Mai am multe multe lucruri pe care nu le-am scris că nu am avut timp, dar de acum mă ocup serios de treaba asta.
Așa că a avut dreptate cine a răspuns la sondajul meu de opinie de acum câteva luni că mă fac scriitor.
Aștept să îmi dați idei pentru titlu…și pentru ce mai vreți voi.
Colegii – ep.2: Paula Mayumi
Asta este sora mea, Paula Mayumi, aka Gigi Manelista, am explicat aici cum și de ce.
Este sora mea pentru că urmează să facem o groază de răutăți când ne vom face mai mari. Am stablit să facem planurile la vară pe bolovan la mine la poartă sau la ea, în timp ce spargem semințe, bem bere și jucăm table.
Mayumi e din București, s-a născut pe 22 aprilie, cam grăbită. Aici este blogul ei. Mai avea de stat două luni la garsonieră la mama ei, dar s-a plictisit și s-a gândit să se distreze. Așa că întâi i-a speriat pe ai ei și a fugit din garsonieră. Nu știu ce avea de gând să facă, au prins-o ăștia imediat, că așa e cu mamele și cu tații, nu ai unde să te duci, te găsesc și în gaură de șarpe (adevărul e că dacă ai 46 de cm și 2200 gr, nu prea poți să prinzi viteză). Noi ăia care încă locuiam la garsonieră am zis whoa, ce tupeu de București are fata asta!O să ajungă departe!Și a și ajuns: ea este prima dintre noi care a făcut pași singură!SINGURĂ!
Îi place să fie matinală, se trezește la ora 7. Mereu se amuză când îmi povestește cum o trage pe mama ei de păr și pe tatăl ei de mustăți (când are). Cine nu iși mai aduce aminte de când era bebeluș, habar nu are ce e aia satisfacție matinală adevărată: părinții sunt rupți de somn, că în loc să se culce după ce adormim noi se apucă să se uite la filme, să stea pe mess, să scrie pe bloguri, să citească…Și habar nu au când trece noaptea. Așa că dimineață pică cerul pe ei când simt că ne trezim. Hehehehe! Mayumi, ca să fie treaba completă, după ce îi coafează le dă și cu parfum de pampers. Asta clar o dă pe mama ei jos din pat. Ar da pe oricine de altfel. Jos din pat și afară din casă!
Pentru că și pe ea o chinuiesc dinții, cât pregătește mama ei micul dejun roade și ea un colț de pâine. Nu îi mai place să mănânce cu lingura sau cu furculița, mănâncă de la mami din mâna, ca indienii. Sau arabii. Sau care or mai fi ăia de mănâncă așa.
După micul dejun, se satură bine, o ia somnul, doarme o oră și se trezește pregătită de joacă.
Se joacă ea cu păpușile, dar frate, e cea mai tare bebelușă!Pe lângă faptul că are niște părinți super tari, are motor!!Nah, să crăpați toți, pun poze:
Jucăria ei preferată este un viermișor care mănâncă mere și cântă yumi yumi yumi. Mayumi cântă și dă din cap și se distrează la nebunie. Fetele de la Andre ar fi geloase, mai ales că ele au îmbătrânit, în timp ce ea este tânără și frumoasă foc!
Asta e ea când se joacă:
Cea mai frumoasă parte a zilei este seara, când vine mama ei de la serviciu. Mi-a scris mie pe mail că îi este dor tare tare de tot de mama în timpul zilei, de aia chinuie pe toată lumea. Îi este atât de dor încât plânge seara când o vede că intră în casă. Îmi imaginez, eu plâng de dorul mamei și dacă e plecată numai câteva ore undeva și nu o văd.
Și ea știe că și mama ei o iubește la fel de mult:
Mami nu se astepta sa treaca prin atatea cu mine,nu se astepta sa ii schimb viata asa de mult,nu se astepta sa nu mai doarma duminica pana la ora 10 dar are o mare bucurie cand se uita in pat langa ea si ma vede cum dorm, se topeste cand vede cum o caut noaptea in somn numai sa ii simt parul in manuta si sa imi bag nasucul in ceafa ei sa ii simt mirosul si adorm linistita la loc,in timpul zilei sa o strang in brate si sa o pupacesc pe obraji,inca nu ma prea pricep eu asa bine dar exersez.
Pentru că îi iubește mult pe mama și pe tatăl ei, le face tot felul de surprize, cum ar fi asta:
Ca să vă dați seama ce înseamnă asta ar trebui să știți de exemplu că eu abia stau în fund și nu fac pași nici ținut cu amândouă mâinile de mama sau de tata.
Mă bucur că am o soră de suflet super meseriașă și îi dedic o melodie:
Fără titlu
Mă grăbesc să pun câteva poze, nu am timp mult să stau, mai am puțin și termin o carte de citit (adică mama mi-o citește și eu mă joc lângă ea, ca să fac două lucruri în același timp) și după aia ne ducem să facem orez cu lapte.
Voiam numai să vă arăt ce frumos este la mine pe stradă. Ca în povești.
Am fost și eu astăzi la plimbare puțin, pe la Tania. M-am instalat la ea în pat ca la mine acasă. Eu de fapt sunt la mine acasă indiferent unde mă duc. Și ca dovadă spun și mama la toată lumea.
M-am jucat, m-am uitat la reclame, m-am dat cu creme (de fapt m-am prefăcut că mă dau, m-am jucat cu cutia), am mâncat plăcintă cu mere și dovleac, m-am uitat în oglindă să mă vad cât sunt de frumos (și mai mă fac)…
M-am speriat de o păsărică, am zis că îmi stă inima…
M-am întors la mine acasă, unde mi-am făcut cazemată și m-am ascuns ca să mă joc fără să mă mai vadă mama sau tata.
Gata, atât am avut de arătat, mă duc înapoi la joacă. Și mai târziu mă apuc să scriu la episodul doi din serialul meu, episodul va fi despre Mayumi, sora mea de la București.
Pupici dințoși!
Un premiu deosebit
Am primit un premiu deosebit astăzi, în cadrul Oscarului blogurilor, de la Draga de DulceDeea. Îi mulțumesc din suflet.
Este o senzație tare plăcută să primești Oscarul blogurilor la categoria Cel mai fericit blogger și să fii numit un bebeluș care scrie nemaipomenit!( Așa este, scriu frumos, și mie îmi place. Nu sunt modest, că la vârsta mea nu este cazul, trebuie să mă bucur de absolut orice laudă care mă încurajează și mă motivează). Într-adevăr, sunt cel mai fericit blogger, chiar și atunci când scriu aici că plâng. Iau un exemplu, da plâng pentru durere de dinți, dar odată ieșiți sunt fericit că am mai crescut puțin! În principiu sunt fericit pentru orice mi se întâmplă și pentru orice descopăr. Și mai sunt fericit și pentru că mă apreciază oameni deosebiți.
Nu pot da premiul mai departe, a explicat DulceDeea de ce.
Eu îi ofer drept mulțumire primul ghiocel de la mine din grădină, ca să împart cu ea prima mea primăvară…
Mulțumesc, Deea!
Colegii mei -ep 1: Alexandra
Am auzit că exista un serial foarte popular, numit Friends. Şi m-am gândit că uite regizor nu am fost până acum. Ei bine, e timpul…Şi am să desfăşor şi eu aici un serial, numit Colegii…Este vorba despre viitorii mei colegi de facultate, născuţi aproximativ în aceeaşi lună cu mine.
Astăzi, primul episod, cu iubita mea, Alexandra.
Deja toată lumea ştie că o iubesc şi că o să mă însor cu ea. E clar, aţi văzut că am plantat florile pentru buchet, că i-am făcut filmuleţ şi că mi-e dor de ea mai tot timpul.
Când făceam documentarea ca să scriu scenariul și să am după ce regiza filmul, a reușit ea să îmi scrie un mail și să îmi mai povestească diverse. Uimitor câte lucruri avem în comun…
Dar să vă spun…
Alexandra este născută pe 17 iunie, adică este mai mică decât mine cu o zi. S-a născut și locuiește în Iași, lucru care mă face nefericit uneori,pentru că este cam departe de mine.
În principiu și la ea o zi se desfășoară în același fel ca la mine (că doar de aia simt că ne potrivim atât). Se trezește la 7 dimineața pentru un pahar de lapte (care de fapt e mai mult moft, vrea să o pupe mama ei puțin și să o alinte), apoi mai doarme două ore și se trezește de-a binelea.
Îi povestește mamei ei ce a visat (și pun pariu că e ca la mine cand mama se preface că înțelege tot dar nu pricepe o iotă de fapt – am testat, i-am zis într-o zi că e ciufulită și mă plictisește cu atâtea teorii și ea a zis că da, am dreptate, e frumos afară și o să ne ducem și noi).
După ce se schimbă de pijamale servește un mic dejun în bucătărie. Mama ei spune că după ce pleacă ele de acolo bucătăria arată ca după bomba atomică. Cum și la mine e la fel, e clar că va trebui să ne luăm o menajeră ( trebuie să îmi fac un semn să nu uit să mă apuc să caut, că durează până găsim una care să ne convină și să facă față la ce dezastre putem să provocăm noi). Ce credeți voi că face un bebeluș după ce se satură bine? Se joacă, normal. Așa și Alexandra, se joacă apoi cu mama ei, până o ia somnul.
Mai după-amiază urmează aerobicul. Adică e și normal, o domnișoară trebuie să aibă grijă de siluetă. Și atunci trebuiesc făcute exercițiile de bază: încercări de a te cățăra pe unde vezi că se poate și ai avea și tu loc (brațele de la canapea de exemplu, sau muntele Mama), tracțiuni de barele de la pătuț, tăvăleli și rostogoliri prin pat.
Mai pleacă și în mici excursii la buni a ei, unde îi place foarte mult pentru că buni are cățel și pisică, adică niște jucării foarte tari, fără baterii în primul rând.
Are și ea un of, că mama ei o îndoapă toată ziua. Pun aici direct ce a reușit să îmi scrie pe mail când nu era mama ei lângă ea ( nu știu cum a reușit, că eu nu reușesc niciodată să rămân singur singur… adevărul e că eu nu aș scrie mailuri, aș mânca taste, de aia mă supraveghează ăștia ca pe ochii din cap)
Serile, dupa ce mananc iar, nu stiu de ce dar mama asta a mea are un fix cu mancatul si ma tot indoapa, sunt in capul lui tati daca e acasa, trebuie sa-i demontez ceasul, fermoarul, lantul, telefonul, laptopul, o gramada de treaba…si uite asa se face ora de baie si trebuie sa vad eu cum se pregateste cadita, verific sa fie temperatura buna, si nu e nevoie sa pun termometrul in apa mai bine il rod, e de ajuns sa ma balacesc cu mainile in cada si stiu exact cand sa-i fac semn tatei ca e numai buna apa…
La baie ud de sus pana jos pe mami si tati cu gura pana la urechi
apoi ma distrez cu ei si prin patut, mananc si ma culc nu foarte convinsa ca ziua s-a terminat asa repede si nu ma mai joc si nu ma mai alinta nimeni…Peste noapte oricum o chem pe mama sa-mi mai povesteasca una alta, si uite asa nici nu stiu cand se face iar dimineata si o iau de la capat cu forte proaspete.
Mi-a scris și mama ei puțin…
Ar mai fi foarte multe de scris, dar mă opresc deocamdată. Pun doar două poze, la final:
Alex, morocănoasă de dorul meu…
Și Alex când (mă) visează…
Și în incheiere îi dedic o melodie ( Delilah e un fel de nume de cod…)
Poveste cu pirați (2)
Pentră cu nu avem somn niciunul de când cu dinții mei, aseară am stat toți la povești despre pirați. După ce am povestit cât am povestit (adică mama ne-a povestit) am adaptat și noi toată treaba, în varianta noastră. Codul lor mai ales. Adică erau chiar mișto pirații ăștia, și ce făceau ei era ca un fel de serviciu…
Pirații trăiau pe vase numite goelete sau pe galere.Goeletele erau mici și rapide.Aveau două catarge și galerele trei.
Echipajul dormea sub punte și numai căpitanul avea cabina lui. Doar de aia era căpitan, nu? Pentru că sub punte mirosea urât și era aglomerație, echipajului îi era greu să petreacă mult timp acolo, așa că toți stăteau mai mult pe punte.
Mâncarea era groznică și bucătar era de obicei un pirat care iși pierduse un braț și nu putea face altceva în afară de gătit. Mâncau de regulă carne afumată și biscuiți uscați.
Când acostau pe vreo insulă se aprovizionau cu apă proaspătă și mergeau la vânătoare. Când era timp frumos iși reparau corăbiile, care sufereau destul în timpul atacurilor pe care le dădeau.
Curățenia pe navă era esențială, dacă puntea nu era liberă și în perfectă ordine puteau avea probleme în timpul atacurilor. Adică nah, una era să alergi liber pe punte și alta era să te încurci de frânghii sau să te îmipedici de butoaie sau cine mai știe ce.
Despre atacuri acum. În principiu se bazau pe viteza corabiilor, dar se întâmpla să fie si vreme urâta sau să nu aiba noroc de vânt prielnic și atunci erau încetiniți. În atacuri se bazau pe tunuri. Trăgeau în primul rând în catarge și pânze, după aceea în punte. Dacă nu nimereau se chinuiau să îl doboare pe cel care manevra pânzele. Nava piraților se apropia de nava atacată și pirații aruncau cârlige ca să o imobilizeze. După aceea săreau pe celălalt vas și atacau echipajul care lupta sau se preda direct. Apoi răscoleau vasul ca să găsească bunurile de valoare.
Aveau multe metode să își tortureze prizonierii. De cele mai multe ori îi aruncau peste bord, în mare, dar o metodă foarte cunoscută, pe care ei o găseau amuzantă, era să îi pună să meargă pe o scândură foarte îngustă, pusă pe marginea corăbiei, care ducea fix în apă.
Este adevărat că își îngropau comorile (este o legendă despre William Kidd, care se pare că a îngropat cea mai mare comoară și încă nu a fost găsită, întreb eu mai multe data viitoare când îmi mai povestește despre pirați).
Legat de disciplină, pirații aveau un cod foarte strict, pe care îl respectau cu sfințenie și nu acceptau ordine decât de la căpitanul lor, în rest nicio altă autoritate nu era recunoscută.
Codurile astea difereau de la vas la vas, dar erau totuși și niște reguli generale:
- Toată lumea trebuia să asculte ordinele.
- Prada se împărțea în următorul fel: 1parte și ½ revenea căpitanului, 1 parte revenea marinarilor obișnuiți și ¼ revenea căpitanului de vapor, tunarului și meșterului tâmplar ( că doar el repara stricăciunile)
- Cel prins cu minciuna era părăsit pe o insulă pustie, numai cu o sticlă cu apă și un pistol cu un singur glonte.
- Pedeapsa pentru lovirea unui membru al echipajului de către un altul era de 40 de lovituri de bici pe spatele gol.
- Celui care era leneș și nu își indeplinea sarcinile legate de curățenia de pe vas sau de curățirea armelor nu i se mai făcea parte din pradă
- Toată lumea avea dreptul la o parte egală din hrana și băutura capturate.
- Toată lumea avea drept de vot în cazul deciziilor importante.
- Celui care era prins furând de la un alt membru al echipajului i se tăiau nasul și urechile și era părăsit pe uscat.
- Erau interzise jocurile de noroc
- Pedeapsa pentru cine aducea o femeie deghizată la bord era moartea (ahahahahaha)
- Nimeni nu avea voie să părăsească echipajul până nu strângeau 1100 de livre (454 gr de aur avea o livră din asta)
- Compensația pentru pierderea unui picior sau a unei mâini sau a unui ochi sau cine mai știe a ce, era de 800 de bani de argint.
Buuun, acum că am aflat care e treaba cu ei, am hotărât eu că trebuie să facem și noi cod din ăsta. Mai întâi a trebuit să hotărâm cine este căpitan. M-am autopropus, eu fiind cel mai frumos din familie și m-am uitat și cum știu eu că trebuie să mă uit ca să arăt că știu să mă impun. Oricum dacă nu mergea faza, o dădeam în plâns si atunci mergea sigur. Deci clar, căpitan sunt eu. Plus că eu am patul meu, deci cum ar veni cabina mea, în timp ce mama și tata dorm în același pat, adică în aglomerație.
Și acum regulamentul general:
1. Toată lumea ascultă ordine. Care ordine?Toate. Ale tuturor. Toți ne dăm ordine, care cui apucăm și toți le respectăm. Adică eu o văd pe mama de exemplu și pac pac, îi trag un ordin, cum ar fi schimba-mă!. Ea vrea să execute și să zicem că nu are pampers și atunci pac pac, îi dă și ea ordin lu` tata să se ducă să cumpere!
2.Prada, adică salariile în principiu se împart în felul următor: jumătate mie și după aia din cealaltă jumătate bani de benzină lui tata ca să se mai ducă la muncă și să mai ia salariu și restul pentru mama ca să mai ia jucării când consideră ea.
3.Cel prins cu minciuna (bani păstrați în scopuri proprii, mâncare cu sare sau prăjeli de care eu nu am voie…) va fi pedepsit să mă țină în brațe toată ziua. Dacă mint eu, e ok, sunt mic și nu știu ce e aia. Voi fi iertat.
4.Pedeapsa pentru lovirea mea – reclamație la Protecția Copilului. Deși mă îndoiesc că ar face ceva, având în vedere că au lăsat-o pe capra cu trei iezi să scape atât de ieftin, după cum bine știți, că v-am mai povestit.Dacă lovesc eu, e ok, sunt mic și nu știu ce e aia. Voi fi iertat.
5.Curățenie fac mama și tata. Eu sunt mic și nu știu ce e aia.
6.Când mergem la cumpărături ne luăm toți ceva, dar regula generală e să putem folosi împreună ce am luat, deci vom lua numai jucării.Și banane.
7.Toată lumea are drept de vot în cazul deciziilor importante.
8. Cel care va fi prins furând va sta la ușă două zile. Pe preș. Să înghețe.
9.Nimeni nu are voie să părăsească familia. Decât temporar, în scopuri practice: serviciu, cumpărături, diferite plimbări și chefuri, școală.
10.Orice câștig la jocurile de noroc (în cazul nostru macao și tabinet) intră la mine în pușculiță, eu fiind căpitanul.
Regulamentul se va schimba anual. Sau lunar. Sau poate chiar săptămânal dacă este cazul.
Și acum o poză cu mine, căpitan, lângă omul meu de încredere, care pârăște tot:
Îmi cer scuze că plâng. Mda, ştiu că vă aşteptaţi să fiu fioros.V-am spus că îmi ies dinții și mă doare! Și oricum sunt căpitan și am voie să fac ce vreau în poze.
Va urma…
Arrrrr!
Cum apare Wanda
Am scris un post ieri, cum că mi-a ieșit un dinte, Tyson, fără durere…
Pfoai!Deci revin cu un nou post…
Am șters melodia celor de la REM de acolo și o bag aici, că aici e cazul de fapt.
Deci ascult, înțeleg că toată lumea suferă, dar nu mă consolează cu nimic. CU NIMIC!
Am niște dureri cumplite. Tyson este mic și rău. A ieșit fără durere, dar crește doar cu țipete. Cu țipetele mele!Și cred că acum iese și dintele de lângă el. De fapt e un dinte- fetiță și o să o cheme Wanda. Adică nah, dacă tot sufăr atât, și tot mă chinuiesc măcar să le pun nume. Mi se pare corect, e și o dovadă de respect de altfel. Nu e de glumit cu dinții, m-am convins imediat. De aceea o sa le pun nume și o să am mare grijă de ei.
Acum nu știu cum să descriu durerea. Îmi vine așa o furie, îmi vine să mănânc fiare și cărămizi, să mă tăvălesc…După ce îmi trece furia asta, pentru că nu pot nici să mănânc fiare sau cărămizi, doar mă tavălesc. Și după ce trece și asta, vreau la mama in brațe. Pun o față de om nefericit, îmi dau și lacrimile chiar. Ea mă ia în brațe și plââââng până mă satur. Am văzut de câteva ori că și ei îi vine să plângă de mila mea. E crunt! Mai ales că eu sunt tare de obicei și plâng extrem de rar. Dar de data asta, durerea e groaznică.
Mi-a luat tata un gel de dat pe gingii. L-am halit cu tot cu degetul mamei când a vrut să mi-l bage în gură!A doua tură am stat să îmi dea cu el. M-am liniștit și am adormit. A fost bine. Dar eu mă gândeam că mai util ar fi să îmi dea tubul să îl rod, m-ar calma mai repede.
Mi-a luat mama și două mașinuțe astăzi, numai să nu mai fiu așa trist. Mâine o să mă ocup de ele. O să le desființez.
La noapte sigur nu o să dorm. O să o rog pe mama să îmi spună o poveste o jumătate de noapte.Cu pirați. După aia o să mă gândesc la cum o să fie în clasa I la școală, poate așa o să uit de durere pentru restul nopții.
Să vă gândiți la mine, poate doare mai puțin dacă primesc energie pozitivă, că am auzit că circulă diferite fluxuri din astea…Eu vreau pozitivă. Multă. Și repede.
La plimbare
Ieri ziceam că mă duc la plimbare și am fost.
Ningea afară, mi-a plăcut mult. Iar avem zăpadă multă…
Am vrut să merg la cabinetul medical, dar ne-am întâlnit cu doamna doctor pe stradă, pleca acasă. Am amânat vizita.
Am mers dupa aceea la bibliotecă, la doamna Meri. Așa frumos a fost că m-am hotărât să merg mult mai des, imediat ce se face mai cald. Mai erau copii aici, se jucau la calculatoare. Eu cred că am să încep cu Ludoteca până învăț să citesc sau să scriu la calculator. Nu e o bibliotecă mare cum e la bunicul, dar e foarte frumoasă, cu o atmosferă liniștită și primitoare.
Pun acum câteva poze…
Astăzi am să fac un pachet cu cărți pe care să le duc la bibliotecă data viitoare când mai mă duc, ca să fie și de la mine ceva acolo.
După această vizită ne-am mai plimbat pe afară. Ne-am întâlnit cu două cititoare de-ale mele, care s-au declarat fane înfocate și care au fost foarte emoționate să mă cunoască personal (si legat de asta, am o surpriză pentru fanii mei, dar nu pot încă să o dezvălui). Am fost și eu drăguț și am zâmbit…Autografe nu am dat, ningea și nu am vrut să scot mâinile din geacă.
Astăzi a stat ninsoarea și o să mă duc să îl plimb pe Tyson (așa îl cheamă pe dințișorul meu).
Pupici dințoși până mai târziu când revin cu știri de la fața locului.
Sunt un dințos
Mi-a ieșit primul dinte. Nu a fost așa cumplit cum mă așteptam. Azi noapte nu am dormit nici eu,nici mama și mi se pare că nici tata.
Fără febră, fără urlete, fără tăvaleli.Am suportat bărbătește. A fost nice and clean.Doar că nu am putut să dorm și m-am foit mult.
Asta e, de unul am scăpat.
Simt că îmbătrânesc deja…îmi ies dinții…
Plictiseală
Așa de plictisit sunt, încât am hotărât să mă duc afară astăzi, deși ninge. O să merg la doamna doctor, să mă cântaresc și să mă măsor. După aceea merg la doamna Meri la bibliotecă. Apoi opresc pe la magazin…
Nu mă duc nici cu Bebemobilul cu care am fost în Africa, nici cu Peugeotul cu care mă plimbam astă vară, am hotărât să mă duc cu Dacia, cu mama și cu tata. Vreau să fie o adevarată aventură.
Când mă întorc sper să cânt asta…
Interviu
Azi noapte nu aveam somn. Mă chinuiam așa pe întuneric să mă uit pe pereți. Da, știu, e ciudat să încerci să vezi ceva pe pereți cu lumină închisă. Dar eu totuși mă străduiam. La un moment dat pe perete a apărut un desen…
M-am speriat puțin și era să încep să plâng. Dar până să mă hotărăsc dacă să plâng sau nu, hop, m-am trezit că lângă mine s-a așezat cineva:
Poate vi se pare o creatură ciudată. Mie nu, eu cu din aștia mă joc toată ziua. Ce m-a surprins era că nu îl cunoșteam deja.
-Bună ziua! zice creatura asta.
-Bună ziua! zic și eu, deși mă gândeam că aiurează, era clar noapte, miezul nopții chiar, adică mai noapte de atât nu se putea. Mă gândeam că s-o fi lovit la cap când a făcut gaură în perete ca să intre peste mine și să nu îl contrazic, poate se enervează apoi și pleacă și eu iar revin la uitatul pe pereți și la plictiseală.
-Sper că nu te-am speriat!
-Nu. Eu nu mă sperii niciodată. Doar nu era să îi spun că era să plâng sau din astea.
-Bun. Îmi pare bine. Te caut de o săptămână și nu am mai putut să aștept până dimineață, odată ce te-am găsit.
-Dar de ce mă cauți?
-Păi poate nu îți amintești, dar tu până să ajungi aici ai trăit pe planeta noastră. Uite o poză, poate îți amintești. Este făcută chiar acum, când am plecat.
M-am uitat la poză și evident că nu am recunoscut nimic. Eu cred ca aiura puțin, dar am zis să îi fac pe plac și m-am făcut că recunosc tot…
- Bun și ce concurs zici că ai câștigat tu?
-Păi după ce ai plecat tu, noi te-am urmărit cu interes. Și am văzut că îți merge bine și am vrut și noi să aflăm mai multe. Și atunci am votat cu toții pentru un interviu cu tine. Și după aia s-a făcut concurs, cine să vină să îți ia interviul. Eu am câștigat.
-Și în ce a constat concursul ăsta?
-A trebuit să rezolvăm 4 probleme de geometrie, să citim tot ce a scris Jules Verne și să mâncăm 12 kile de orez cu lapte. Unii nu au știut la probleme, alții au adormit citind, iar unii chiar s-a intoxicat cu atâta orez. Eu le-am făcut pe toate. Acum aș vrea să începem totuși.
Aș fi vrut să îl întreb mai multe, dar am zis că mai bine să văd ce are el de gând să mă întrebe.
-Bine, să începem.
-Descrie, te rog, cum au fost pentru tine aceste 7 luni care au trecut de la nașterea ta.
-În primul rând eu nu știu ce e aia o naștere. Știu doar că locuiam undeva singur și auzeam voci și într-o bună zi cineva m-a dat afară de acolo. De atunci nu am mai locuit singur și vocile s-au înmulțit! Mi s-a părut totuși mișto că am primit o mama și un tata. Sunt un fel de butoane care execută comenzi, numai că nu merg pe bază de apăsare ca la telecomenzi de exemplu, ci numai pe comandă vocală. Cu cât e mai accentuată comanda vocală cu atât viteza de execuție crește…
În prima lună nu prea mă interesa mare lucru. Mâncam mult și dormeam și mai mult. Toți se uitau la mine de la distanță, numai mama și tata ce mă luau în brațe și mă drăgăleau așa. În a doua lună am început să stau treaz mai mult și m-am apucat de diverse studii: studiul pereților în primul rând. În luna a treia am început să țin capul în sus, singur și să stau treaz mai mult. De la a patra lună încolo m-am șmecherit rapid: am învățat că e bine tare în brațe și că sunt destui fraierici care să mă ia, am descoperit că pot să apuc diferite obiecte, am învățat să mă rostogolesc, să stau în fund, să mă târăsc, să stric jucării, să ling chestii, să scuip, să țip… Pe scurt, am învățat. Și încă mai învăț.
- Care este cea mai frumoasă amintire a ta?
- La vârsta asta eu nu am memorie pe termen lung. Singura mea amintire pe termen lung sunt mama și tata…
-Ce planuri de viitor ai?
-Eu nu îmi fac planuri. În primul rând, repet, nu am memorie și le-aș uita.
-Spune-ne trei lucruri pe care le-ai face, pentru tine, dacă ai avea puteri nelimitate…
- 1. Aș asfalta strada asta pe care mă plimb zilnic cu căruțul, că mi-a zdruncinat ficații.
2. Aș planta o livadă de ananas în fața casei.
3. Aș mânca o pizza.
- Ai vreun sfat de împărtășit?
-Nu. Și m-am plictisit de interviul ăsta.
Brusc, ciudățelul s-a înverzit și mai tare.Și îi jucau lacrimile în ochi. Mi-a fost milă de el. Dar parcă îmi era și somn. L-am pus pe picioare, cum face străbuni cu mine și l-am leganat. A adormit repede. Am adormit și eu. Dimineață nu mai era. Dar mi-a lăsat revista cu interviul. A modificat multe, a scris unsprezece pagini…Bănuiam eu că nu prea era pe treaba lui, că zicea că eu am venit după nu știu ce planetă…Clar mințea, că eu am venit cu barza, din țările calde.Care nu sunt pe altă planetă.
Măcar îmi place că a zis că sunt un bebeluș simpatic…Îmi plăcea și mai mult dacă ar fi adăugat că semăn cu Al Pacino. Sau Mel Gibson. Dar nu e timpul trecut. Nici să semăn, nici să adauge.
Zâna Măseluță
Cred că mi-a venit rândul pe listă la Zâna Măseluță. De câteva zile mă simt ciudat, sunt agitat și aș roade tot ce prind, mai ales fermoare și chestii tari.
În mod normal Zâna Măseluță vine și ia dințișorii care cad și lasă copiilor în schimb bani sau cadouri. Dar ca să aibă ce lua trebuie mai întâi să aducă. Nu înțeleg de ce trebuie să doară atât, nu îmi aduc aminte să fi făcut răutăți (prea mari) ca să merit pedepsit acum…
Sper să treacă repede și să arăt și mai frumos cu dințișori. Abia aștept. O să pot să mușc diverse, inclusiv persoane care mă enervează. Hehehehe!
Nu mai dorm noaptea, sper să o prind și să o filmez când vine, dacă pe Moș Crăciun nu am apucat, măcar pe ea să o văd.
Mă duc pe afară acum, ca să mai uit de durere…A nins iar la noi, aproape la fel de mult ca data trecută când am pus și poze aici pe blog. Acum e soare și mă gândesc să profit. Merg până la Poștă și după aceea pe la magazin să iau fructe și poate o conving pe mama să luăm și o jucărie ceva.
Pupici băloși pentru toată lumea!
În excursie
M-am întors acasă. Cu viscol, din câte văd. Cum am plecat spre casă a început să ningă și presupun că din nou urmează să am zăpadă până la geam…Nu-i nimic, mă bucur, bine că am reușit să văd și cealaltă jumătate de clan.
Zilele trecute povesteam cum am visat că am mers în Africa, să caut scoici pe țărmul Mării Roșii. Uite că scoicile erau unde nici nu mă așteptam: pe sobă la cealaltă străbuni a mea. Am vrut să o mănânc. Nu am reușit și am luat-o acasă, poate dacă o fierb se mai inmoaie.Și mă mai gândesc dacă nu cumva e cazul să o amestec cu cereale ceva…
Am făcut la vizite de nu am mai știut de capul meu la un moment dat. Vineri, după ce am fost la străbuni, am mers la bunicul meu. Aici l-am cunoscut pe Vali…Vorba vine că l-am cunoscut, l-am revăzut de fapt, dar eu sunt în perioada aia cu memorie scurtă, văd multe persoane și le uit și când le revăd le iau iar la studiat și e ca și cum atunci facem cunoștință.
El are 5 ani și m-a studiat pe toate părțile. Concluziile lui au fost următoarele:
1. Citez:”Îl iubesc pe bebelușul ăsta”.
2.Sunt un bebeluș cuminte. A avut și o întrebare: de ce stau atât de cuminte…Mama i-a explicat că așa sunt eu educat, când mergem în vizite să fiu drăguț și cuminte.
3.Nu am dinți. Cu toate astea îi e frică de mine că îl mușc. Eu am vrut să îl ling pe mâini măcar, în spiritul noii prietenii legate între noi, dar el s-a speriat.
4.Mama i-a zis să îmi dea și mie o jucărie. El a spus că se mai gândește, dar este posibil ca răspunsul final să fie nu. S-a gândit și bineînțeles că raspunsul final a fost NU. Atunci i-am luat și eu punga de pufuleți cu surprize și i-am desfăcut-o eu, nah!
5. Concluzia finală a fost că trebuie să ne revedem cât de curând, pentru că o să îi fie dor de mine.
Bunicul meu mi-a făcut cadou două căciulițe cu fular și mânuși, de parcă știa că vine viscolul!Una dintre ele este noua mea căciuliță preferată, am purtat-o peste tot, e verde și se asortează cu bluza mea preferată, super călduroasă.
Și cealaltă…
După ce s-a terminat și cu vizita asta, am avut de ridicat un pachet și apoi am făcut o altă vizită.
În liceu mama mea avea trei prietene colege de clasă. Una este Aura, mama spirituală a lui Aurică, apoi este Adina, pe care eu nu am cunoscut-o niciodată până acum și apoi este Dana, pe care am vizitat-o vineri.
Pe Adina nu am cunoscut-o încă, pentru că ea locuiește în Germania și eu acolo încă nu am ajuns. Repet: încă.
Dar de la ea a fost pachetul pe care l-am primit vineri. Și din ce am găsit eu în pachet mi-am dat seama că o să ne înțelegem super bine, pentru că mi-a trimis niște lucruri deosebite care mie îmi plac enorm. Pun aici poze, ca să vedeți că nu mint și am motive întemeiate.
Deci se vede, da??Parcă știe frate că eu am momente când adorm ascultând Manowar!Și sunt fan Nirvana!
Măresc poza, ca să vă albăstriți de invidie, ca mama, care mai că plângea de ciudă că nu e mărimea ei!
Mai departe am găsit o pereche de pantaloni, la fel de interesanți, pentru că sunt pantaloni de biker, deci mama și tata neapărat acum trebuie să îmi ia bicicletă. Le-am zis deja că altfel nu se poate!
Mi-a mai trimis și o pijămăluță și niște șoșetuțe frumoase, dar înca o chestie care mi-a plăcut a fost că mi-am dat seama unde am să fumez prima țigară ascuns de mama: la ea eventual!Păi mi-a trimis deja cafeaua , de unde trag concluzia că mă înțelege că m-am săturat de lapte. Deocamdată am lins pachetul și m-am jucat cu el de nu s-a putut!
La Dana mi-a plăcut mult tare. Și ea si mama ei sunt tare calme așa și au voci blânde și mi-a plăcut mult să mă joc cu ele. Și vreau să spun că pe mama Danei o iubesc, a fost dragoste la prima vedere, numai i-am zâmbit și aș fi stat să o ascult cred că ore în șir cum îmi vorbea.
Așa am rămas când am văzut-o:
Abia aștept să le revăd, o să o rog pe mama să le vizităm din nou. Și plus că Danei o să îi aducă barza un bebic și am multe chestii să îl învăț, eu fiind mai mare și mai cu experiență deja!
Seara acasă eram rupt de oboseală.
M-am jucat puțin cu Ludmila, care a mâncat ca o vacă din ciocolata mea primită de la Adina. Bine, Ludmila chiar este o vacă, deci nu mă miră.
Deși după cum se vede, era un kilometru de ciocolată, a trebuit să o culc ca să se oprească din mâncat, pentru că altfel o dădea gata pe toată.
Am făcut un sacrificiu și i-am pus în cap căciulița mea preferată, de la pijamalele mele preferate. Am legănat-o și i-am și cântat. I-am cântat Lila Downs- El feo (melodia ei preferată, mi-o cântă toată ziua)!
Pun aici pozele și melodia:
Ascultând melodia, mi-am dat seama de ce e preferata Ludmilei…
Păi feo am înțeles că înseamnă urât și da și Ludmila e urâtă dar știe să iubească, și mă iubește pe mine. Brusc am simțit și mai multă dragoste pentru ea. Este o vacă drăguță totuși!
Am adormit în cele din urmă și eu, lângă Ludmila, între mama și tata. Mi-a plăcut.
Mi-a plăcut mai ales dimineața, m-am trezit primul și i-am trezit și pe ei ca să mă pupe. Ceea ce s-a și întâmplat. Mai ales că era și ziua mea! Drept mulțumire le-am cântat și eu (din nou) ceva.Cred că lăutar mă fac la cât de mult cânt în ultima vreme!
Am plecat în vizită la nași, că nu îi mai văzusem de la botez. Mi-a plăcut și aici de toată lumea. Și Ludmila a zis că i-a plăcut aici.
Am stat prin brațe pe la toată lumea, am mâncat o banană, m-am jucat și am descoperit cleștii de rufe, pe care i-am înșirat pe jos, linși în prealabil.
Ce am uitat să menționez a fost ca am lins telecomenzile de la toată lumea pe unde am fost. Data viitoare am sa ma ocup de butoane. Să le scot adică.
De la nașa am mers acasă și am tras un pui de somn, după care am mers la Mariana, mătușa mea și la Lori.
Aici m-am jucat mult tare…
Cântarul ăla arăta cam în plus, nu am atâtea kilograme…
Și de la Mariana am primit un cozonac de ziua mea, pe care l-am mâncat acasă…
După aia m-am uitat la film…Anatomia lui Grey, sunt disperat, ascultam când eram la mama în burtă câte trei episoade pe noapte. Acum am ocazia să îl și văd. Îl am de la nașa cea mică.
Am ascultat și niște muzică cu mami, melodia asta mi-a plăcut enorm…
Am și citit o revistă…Chiar am făcut eforturi să nu o ling…
Am băut suc cu noua mea cană, primită de la mama de ziua mea..
Și în cele din urmă am obosit și m-am culcat. Nu înainte sa susțin un concert vocal pentru vecini cu cântece de leagăn pe limba mea.
A doua zi m-am trezit, am mai mers la mătușa mamei și am plecat la noi acasă. Era frumos la plimbare, dar mi se făcuse dor de acasă. Plus că a început ninsoarea rău de tot…
Acum mă odihnesc puțin și după aia văd eu ce mai fac…probabil o să mă joc. Mult. Mult tare de tot!
La mulți ani, Alex!
Nu am ajuns înca acasă (mâine ajung și revin cu poveștiri din deplasare), dar vreau neapărat să îi urez Alexandrei LA MULȚI ANI!că astăzi face 7 lunițe, e deja o domnișoară.
Îi trimit un pupic virtual în primul rând.
După aia, o invit, tot virtual, să mâncăm…ceva (zic ceva ca nu știu ce mâncare e asta da arată cam a ce mâncăm noi)
și un desert – salată de fructe…
Și o anunț și că am plantat deja florile pentru buchetul de mireasă!
Iar plec.
Iar plec, de data asta pe bune, nu în vis. Plec pa pe la alți buni și străbuni și pe la mine pe acasă pe la oraș. Revin cu detalii și poze.
Am fost în Africa
Azi-noapte am avut un vis. Se făcea că am plecat cu Bebemobilul în Africa. Voiam să adun scoici de pe malul Mării Roșii și să văd cât de roșie este și să fac o baie în Nil că m-am săturat de cădiță.
Am plecat la ora 6.30 dimineață, odată cu tata, care pleacă și el la școală la ora aia. Am mers adică amândoi până la ieșirea din sat că el o lua acolo la stânga și eu la dreapta. Înainte să ne despărțim am oprit la magazin și tata și-a luat o cafea. Atunci m-a lovit și pe mine: eu ce beau???Și hai cu Bebemobilul înapoi, ca să o iau pe mama, că ea se ocupă de chestiile astea, mâncare și băutură.
Mama dormea. Nici nu văzuse că eu plecasem. Normal, asta nu se putea întâmpla decât în vis. S-a trezit, i-am spus că trebuie să plecăm și nu a comentat. A ăntrebat numai cine conduce, că ea nu are permis. M-am mirat cât e de cuminte și ascultătoare.
Am reușit să ne mai întoarcem o dată, de data asta după pamperși. Cine știe, poate în Africa nu erau, m-am gândit eu.
În cele din urmă am plecat. Bebemobilul meu a fost bun tare. Când trebuia să fie tren era tren, când trebuia să fie vas era vas, ba chiar a fost si avion la un moment dat. Pentru că drumul era totuși prea lung am zis că mai bine apăs pe butonul de teleportare și gata: am ajuns direct în Africa.
Am aterizat aiurea. Adică eu am crezut că am aterizat bine și că am dat peste tatăl lui Leutz, cred că vi-l mai amintiți, am povestit despre el aici, a fost prima mea jucărie.
Voiam să mă duc să îl pup că și el se uita atent la mine.
Când colo, Doamne- ferește, a deschis gura și a vrut să mă halească!!!
Am fugit. Noroc că eram în vis, știam să fug și aveam și viteză.
Am ajuns la o familie de girafe. Tare cumsecade au fost. M-am mai liniștit și la plecare am făcut și schimb de adrese, ca să corespondăm.
Am mai mers noi așa cât am mai mers și am și când colo nu mi-a venit să îmi cred ochilor: banane!Multe banane!
Am rămas trăznit!!Eu mănânc banane, sunt înnebunit după ele!Aici erau râuri de banane, munți de banane, kilometri de banane!!!Mi-am umplut și eu portbagajul Bebemobilului. Nu au încăput decât două. Dar bune și alea.
După ce am mai căscat gura pe acolo, am ajuns într-un final la Marea Roșie. Era chiar la asfințit. Mi-a plăcut, am zis că la vară o aduc pe Alex aici, la plajă.
Scoici nu erau sau nu am văzut eu.
Am înnoptat cu niște animale prietenoase, inclusiv cu un leu, rudă cu ăla de m-a atacat. Mi-a povestit că ăla era cam nebun, și la el a făcut la fel, deși erau rude și spera să îl împuște vreun vânător ca să scape de el.
A doua zi am ajuns la Nil. Nu întâmplător am ales Nilul ca destinație, știu multe despre el, că este în primul capitol la clasa a IXa și anul trecut am ascultat multe despre el și acum eram curios să și văd. Și mă interesa mai ales papirusul, că vreau să mă apuc să îmi scriu memoriile la anul și să mă duc să le îngrop pe Lună, unde o să îmi cumpăr o parcelă de loc.
Era un trafic intens pe Nil, a trebuit să umblu puțin până am găsit un loc unde să pot să mă las în pampers și să fac o baie.
Când terminasem eu cu baia cu tot și tocmai că mă apucasem să caut papirus, a apărut mama, care nu știu unde dispăruse până atunci și a început să țipe. Nu știu de ce țipa, nu știu la cine…Ne-am luat la ceartă totuși, am amenințat-o că plec cu Bebemobilul și o las acolo. Venea amenințător spre mine când brusc, m-am trezit din somn!Și da, mama era lângă mine, trăgea de mine să mă schimbe de pampers…
M-am enervat că m-am trezit și mai ales m-am enervat că nu am papirus și nu am pe ce scrie acum.
Pe viitor nu mai mă duc în Africa cu mama, asta e clar. Nici în vise nu mă lasă în pace…
-
Autori
bebisebi
